Pregătește-ți mașina pentru toamnă

Pentru că am tot vorbit despre cum îți pregătești mașina pentru vară, concediu și călătorii, este momentul să vorbim și despre pregătirea mașinii pentru toamnă. Vremea instabilă, variațiile de temperatură și ploile definesc acest anotimp în care te poți confrunta cu probleme, cea mai des întâlnită fiind acvaplanarea.

  1. Mergi la un service autorizat. O verificare temeinică a mașinii îți va arăta dacă există probleme, piese ce trebuie înlocuite sau alte semne de uzură. Mergi din timp la service, nu aștepta să apară problemele.
  2. Schimbă ștergătoarele. Căldura excesivă le poate deteriora, de aceea este bine să le verifici și dacă există semne de uzură, să le schimbi.
  3. Ține mașina într-un garaj. Dacă nu ai unul, încearcă să pui măcar o prelată care să protejeze mașina de umezeală și frunze.
  4. Asigură-te că ai anvelope bune, pe care te poți baza, mai ales în zilele ploioase, pentru a evita acvaplanarea. Din cauza peliculei de apă, pneurile pierd contactul cu carosabilul și se poate produce foarte ușor derapajul. Acest fenomen se produce în zilele ploiase, mai ales dacă anvelopele sunt uzate. Dacă anvelopele nu sunt foarte uzate, adânciturile vor  strțnge destulă apă și acvaplanarea probabil că nu se va mai produce. Evită frânările bruște, stilul de condus agresiv, dar și deplasările cu viteză.
  5. Repară zgârieturile și fisurile din vopsea pentru că acestea favorizează apariția ruginii. Autumn-Leaves-in-sunshine

Tu cum îți pregătești mașina pentru toamnă?

Adaugati comentariu