Există mașini care ne intră la suflet. Incredibil și ireversibil. Așa ajung pasionații până în măduva oaselor să-și tatuaze numele mașinii pe care o conduc sau la care visează. Pentru Mihaela Oancea, Mazda MX-5 este un vis împlinit. Conduce o Miata.
Inima Mihaelei bate în ritm de motor de 1.6 litri cu 90 de cai putere, care se regăsește sub capota frumos profilată a Mazdei sale MX-5, prima generație. De obicei, fetele preferă mașini compacte de oraș sau SUV-uri de la înălțimea cărora au vizibilitate până la munte și înapoi. Mașina ei nu e nici una, nici alta. Cum a ajuns fata pasionată de design vestimentar, care visează să aibă într-o zi propria ei afacere, să conducă mașina asta cu fire explozivă?
“Sincer… a fost întâmplare. Nu mă pasiona condusul, ba chiar aveam puțină teamă. Eram mereu eram în criză de timp, deci aveam nevoie de o mașina cu care să mă mișc mai repede, căutam ceva mic, o mașină sport, în niciun caz cabrio.”
Mihaela a tot căutat. Nu găsea nimic care să-i producă emoție. Până a dat peste MX-5. Un model NA din 1997. Cum a început relația ei cu roadster-ul japonez?
“Nu am mers special pentru MX-5, nici nu știam că există. Am ajuns în parcare, erau multe, foarte multe mașini… Când am întors capul, am zărit-o, era într-un colțișor, micuță, avariată de grindină, cu parbrizul spart. Formele ei – mi s-a părut cea mai sexy mașină – m-au cucerit. Am ajuns lângă ea, am atins-o, am avut un sentiment ciudat, parcă îmi cerea să o scot de acolo. Așa frumusețe nu putea să zacă acolo. A fost dragoste la prima vedere, simțeam emoție, inima cum bate în piept. De aici mi-a venit ideea să-mi bat tatuajul”, povestește Mihaela. Un puls redat grafic și un scris de mână: “Miata”.
“Mi-a transmis emoție și mi-a schimbat stilul de viață, am simțit nevoia să păstrez amintirea cumva”, povestește Mihaela, care și-a șocat prietenii cu tatuajul: “Mulți au întrebat ce înseamnă, apoi mi-au spus că sunt nebună, fanii Miata mi-au zis: Wow! Ce fain, super!”
A durat două ore până când tatuajul a fost gata. Și-a desenat și o buburuză. De ce? “Așa alint eu mașina”, spune frumoasa căreia diva din parcare i-a redat încrederea în sine.
MX-5-ul cu tracțiune spate îi dă bătăi de cap Mihaelei pe timp de iarnă: “E foarte greu, evit sa circul atunci când carosabilul este acoperit cu zăpada sau polei.” Dar costurile de întreținere compensează: “Este și mult mai fiabilă decât mașinile europene de vechimea ei. Da, am investit cam mult, dar am avut ajutor din partea soțului, este vopsitor auto și restaurează mașini de epocă.
Am încercat să o convingem pe Mihaela să ne dezvăluie un secret neștiut de nimeni: un defect al mașinii. “Nu aș schimba nimic la ea, doar că aș mai adăuga câțiva cai putere”, spune fata cu personalitate explozivă. Am rugat-o și să ne-o descrie în doar trei cuvinte. A reușit să comprime perfect firea Mazdei MX-5. “Deosebită, fiabilă, sexy.” După chipul și asemănarea celei de la volan, am adăuga noi.
La volanul roadster-ului japonez, Mihaela atrage atenție ca un magnet. Tocmai din acest motiv, preferă să țină acoperișul ridicat în oraș. Are și o poveste cu un domn care a încercat cu orice preț să se împrietenească cu ea.
“Mi-a dat impresia ca vrea să mă depășească. Nu a facut-o, mergea pe contrasens, în paralel cu mașina mea. După câteva sute de metri mi-am întors privirea. Șoferul BMW-ului se uita insistent la mine. I-am zâmbit, mi-a trimis un pupic, m-a depășit, a oprit mașina, a pus avariile, deschisese ușa să coboare. Eu l-am depășit, el m-a depășit din nou, iar avarii. Eu mi-am continuat drumul și i-am zâmbit, mergea în spatele meu și îmi dădea flash-uri.”
Dar povestea flirtului în trafic s-a oprit aici. Povestea Mihaelei cu Mazda MX-5 merge însă, mai departe. Pentru că Mihaela nu ar da-o pe nimic în lume. “Daca aș avea buget nelimitat, nu mi-aș cumpăra altă mașină, aș investi tot în ea.”
Sursă foto: Arhiva personală.