Imagini terifiante. Un copil a căzut din mașină cu tot cu scaunul auto

Scaunul auto copil cazut din masina

Au avut loc scene terifiante pe o șosea din Statele Unite. Un copil a căzut din mașina părinților cu tot cu scaunul auto în care se afla. Părinții nici măcar nu și-au dat seama!

Ușa din stânga spate s-a deschis în mers, în timpul unui viraj la dreapta și copilul a ajuns în mijlocul străzii, nu departe de marcajul care desparte cele două sensuri de circulație.

Miraculos, șoferul care rula în spatele mașinii în care se aflase fetița, a reușit să oprească la timp. Tot el este cel care a înregistrat incidentul, cu ajutorul camerei video pe care o avea montată în bord. Evenimentul a avut loc pe o șosea din statul american Minnesota.

De ce trebuie să ții copilul în mașină cu spatele la sensul de mers? Află AICI!

Uluitor, mașina din care căzuse copilul nici măcar nu a observat ce se întâmplase și și-a continuat drumul. S-a întors însă, să recupereze copilul, un sfert de oră mai târziu.

Primele investigații arată că scaunul era asigurat în centuri, dar nu era instalat corect. Din fericire, micuța în vârstă de doi ani a scăpat teafără. Mama, care se afla la volan în momentul incidentuli, va fi pusă sub acuzare pentru neglijență față de un minor.

Adaugati comentariu