Graba strică treaba! Un român și-a uitat soția într-o parcare din Ungaria

Graba strică treaba! La această concluzie a ajuns și un român care și-a uitat soția într-o parcare din Ungaria, fără documente, telefon sau bani.

Potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliție din județul Somogy, evenimentul a avut loc ieri, 21 februarie într-o parcare de pe autostrada M5, în apropierea orașului Szeged. Bărbatul a coborât din mașină pentru a merge la toaletă, dar nu a observat că și soția sa a coborât pentru același lucru. Ferm convins că femeia doarme pe bancheta din spate, a pornit la drum. Aceasta a rămas singură în parcare fără soț, telefon, documente sau bani, așa că a fost nevoită să facă autostopul până în localitatea Balatonkeresztur, la peste 300 de kilometri de locul de parcare. Între timp și soțul și-a dat seama că era singur în mașină, așa că a cerut ajutorul Ambasadei României în Ungaria.

Într-un final, aceștia s-au reîntâlnit la biroul din Fonyod al Poliției Autostrăzilor, apoi și-au continuat călătoria cu destinația Italia.

Sursa: Digi24

 

Adaugati comentariu