Studiourile Paramount lucrează la un documentar despre viața lui Paul Walker, actorul din “Fast and Furious”, care s-a stins din viață în timp ce se afla pe locul din dreapta al unui Porsche Carrera GT, în 2013.
Documentarul poartă denumirea “I am Paul Walker” (“Eu sunt Paul Walker”) și va prezenta viața sa de actor, dar și cea din spatele camerelor de luat vederi. Printre proiectele în care era implicat Walker se număra conservarea habitatului oceanic și reconstruirea infrastructurii din Haiti, în urma cutremurului care a lovit statul insular în 2010.
Actorul a devenit celebru în urma apariției sale în seria “Fast and Furious”, dar cariera sa pe marile ecrane a început cu filme ca „Joy Ride”, „Into the Blue”, „Flags of our Fathers” și „Bobby Z”. Paul Walker s-a stins din viață în timp ce se afla într-un Porsche Carrera GT, condus de amicul său Roger Rodas, care îl rugase să verifice dacă mașina este în regulă.
La acea vreme, “Furious 7” se afla încă în etapa filmărilor, echipa de producție fiind nevoită să apeleze la serviciile fraților lui Paul, Caleb și Cody, pentru a filma scenele care lipseau.
Regizorul documentarului va fi Adrian Buitenhuis, care a lucrat la materialul despre viața Joker-ului din “The Dark Knight”, “I am Heath Ledger”, găsit fără suflare în 2008, iar producător va fi Derik Murray, cel care a regizat producții ca “I Am JFK Jr”.