Au trecut nouă luni de când am divorţat. Nouă luni în care au încăput, parcă, 10 ani. Am citit o grămadă de articole, am auzit 100 de păreri, am ascultat 700 de sfaturi. Scrise, zise, date de oameni care habar nu aveau ce înseamnă un divorţ. Cică „divorţul este a două traumă psihică umană, după moartea cuiva drag”. Really??!
Totul este atât cât vrei tu să fie! Nici mai traumatizant, nici mai puţin traumatizant! După opinia mea, e ca şi boala, se manifestă particular la fiecare individ în parte. Unii devin alcoolici, alţii dependenţi, alţii deprimaţi, însă alţii devin milionari, fericiţi, împliniţi! Eu zic aşa: Hashtagul #divort trage după el un lanţ de baby*hashtag-uri.
Şi din experienţă reală, trăită pe propria piele, proaspătă şi de curând (sper că s-a înţeles că nu fac copy-paste la vreun articol „cum să treci peste divorţ”), uite ce se întâmplă:
#luptacutineinsati – aici pierzi sau câştigi.
Pierzi dacă te minţi şi fugi de #demonii tăi şi toate maimuţele din creier care vor să te păcălească zicând că #totuleok.
Pierzi dacă alegi zona de confort şi frica de #guralumii.
Pierzi dacă îţi calci singură în picioare #sufletul.
Te pierzi pe tine, te trădezi şi e cea mai dureroasă pierdere suferită vreodată! Nu vei mai avea cum să […]