Capitala automobilelor retro – Concursul de Eleganță are loc sâmbătă, la Sinaia

Concursul de Eleganță (5)

Sinaia va fi capitala mașinilor retro în acest weekend, pentru că acolo va avea loc Concursul de Eleganță, un eveniment dedicat automobilelor istorice. Ca în fiecare ultimă sâmbătă a lunii iunie, Domeniul Regal Peleș va fi scena concursului.

Concursul de tradiție a revenit în 2011 la Sinaia, după o pauză de aproape 80 de ani. Evenimentul a fost organizat în premieră în anii dintre cele două Războaie Mondiale, în care piloții români alergau și obțineau rezultate impresionante în competiții internaționale: Petre Cristea la Monte Carlo în 1936, cu un Ford V8, sau pe Nurburgring, la volanul unui BMW 328. Concursul de Eleganță Sinaia, organizat în 1934 și 1935 de A.C.R.R. (Automobil Clubul Român Regal), punea România pe harta primelor state din lume care au găzduit evenimentul.

Concursul de Eleganță (2)

32 de automobile din 4 țări intră în competiție la 6 categorii. Mașinile retro vor putea fi văzute pe Domeniul Regal Peleș (Castelul Peleș, Pelișor și Vila Economat) începând cu ora 10. La prânz, are loc prezentarea oficială a automobilelor la Castelul Peleș, urmată de parada automobilelor de epocă în centrul orașului și de festivitatea de premiere. Aceasta din urmă este programată pentru ora 19, în fața Cazinoului Sinaia.

Accesul este gratuit, iar vizitatorii vor avea posibilitatea să-și voteze automobilul preferat. Pe baza voturilor lor, se va decerna “Premiul Publicului”.

Iată mașinile care vor intra sâmbătă în concurs:

Model An productie Proprietar Domiciliu
Categoria „Antebelice Cabriolet”
EGO 4/14 1924 Gabriel Balan Muzeul Tecuci (CT/GL)
Unic L3 Torpedo 1925 Kiss Tamas Ungaria
Fiat 520 Torpedo 1928 Iulian Todirica Suceava
Categoria „Antebelice Sedan”
Ford A 1930 Cosmin Adrian Covaciu Alba Iulia
Fiat Balilla 1932 Marius Vargatu Dolj
Mercedes 170 V 1938 Cristian Antoniewicz Constanta
Cadillac Series 90 V16 1939 Tiriac Collection Ilfov
Categoria „Postbelice Sedan”
Citroen Traction B11 1954 Serban Dumitriu Brasov
Bentley S1 Special 1957 Gabriel Girlea Iasi
Chevrolet Impala 1960 Paul Sindie Bucuresti
Peugeot 404 1970 Teodor Zhelev Bulgaria
Renault 12 TL 1971 Remus Azoitei Marea Britanie
Jaguar XJ 12 1976 George Safir Vaslui
Mercedes 450 SEL 6.9 1978 Iacob Epure Bucuresti
Citroen CX Prestige 1983 Adrian Pintea Ungaria
Categoria „Postbelice Cabriolet”
Triumph TR 2 1955 Axel Kohnen Bucuresti
Porsche 356 1963 Catalin Ghinea Bucuresti
Chevrolet Impala SS 1966 Florian Marin Bucuresti
Jaguar E Type 1970 Cristina Ladopoulos Bucuresti
Citroen DS 21 Cabriolet Chapron 1971 Cars Auto Solution Ilfov
Cadillac Eldorado 1975 Ilie Zoltareanu Constanta
Fiat X 1/9 1982 Anton Krastev Bulgaria
Categoria „Postbelice Coupe”
Chevrolet Corvette C2 1966 Camil Alexandru Perian Bucuresti
Ford Mustang Mach 1 1969 Gabriel Trifina Prahova
TVR Grantura 1964 Alexandru Ciolan Bucuresti
BMW 2000 CS 1965 Adrian Bortica Bucuresti
Fiat 500 L 1971 Marius Smarandoiu Sibiu
Mazda RX7 1983 Kristian Zhelev Bulgaria
Categoria „Fabricat in Romania”
Dacia 13100 1971 George Tertan Maramures
Dacia D6 Estafette 1977 Levente Dudi Brasov
Dacia 10 1982 Dan Becheanu Bucuresti
Dacia 1300 1972 Cezar Popescu Constanta

Sursă foto: Concursul de Eleganță.

Adaugati comentariu