Viitorul sună… ultra-tehnologizat! Audi cutremură industria auto a viitorului cu un concept extrem de îndrăzneț: Audi E-Tron Imperator. Vehiculul electric desenat de artistul Frederic Le Sciellour, propus pentru anul 2028 este un mod de a aniversa 100 de ani de la prezentarea originalului Audi Type R Imperator.
Ca și F015 Luxury in Motion construit de Mercedes, e-Tron Imperator vine cu un tren de rulare complet electric și cu o cabină uriașă, care se întinde pe aproape toată lungimea vehiculului. Se oprește acolo unde începe partea frontală cu aspect robust.
La interior, Audi E-Tron Imperator este, așa cum sugerează și numele, ultra-luxos și beneficiază de tehnologie preluată din viitor, pe care nu o vom vedea probabil la versiunile de serie în următorii zece ani. Este vorba despre un display cu redare de hologramă în partea din spate, capabil să proiecteze o imagine 3D. În partea din față, se regăsește un bord complet digital, care pune la dispoziția șoferului tot ce este relevant pe durata rulării.
Portierele renunță la încuietorile clasice și la difuzoare și vin, în schimb, cu ecrane tactile uriașe, care controlează funcțiile multimedia.