Lipsa locurilor de parcare este o problemă foarte mare, astfel că am ajuns să ne înghesuim mașinile așa de tare, încât cu greu mai coborâm din ele. Acesta este și principalul motiv pentru care poți fi pus în situația de a găsi zgârieturi în dreptul portierelor și nu numai.
Unele pot fi superficiale, altele mai adânci. Ce e de făcut?
Dacă avarierea este gravă, trebuie să te prezinți la unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de 24 ore.
ART. 79 OUG 195/2002
(1) Conducătorii de vehicule implicaţi într-un accident de circulaţie în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale sunt obligaţi:
a) să scoată imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezenţa;
b) să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
(2) Se exceptează de la obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b):
a) conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condiţiile legii;
b) conducătorul de vehicul care deţine o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulaţie a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.
S-ar putea sa te intereseze si
Top 10 locuri de parcare ingenioase
Zgârieturile superficiale pot apărea și la atingerea maşinii de diferite crengi sau alte plante de pe marginea şoselei, la spălarea neatentă a maşinii, atingerea caroseriei cu anumite obiecte abrazive etc, iar acestea pot ieși la polishare.
În cazul în care zgârietura a fost făcută intenționat, atunci lucrurile se schimbă. Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.