Obținerea permisului de conducere implică urmarea cursurilor unei școli de șoferi în care te pregătești teoretic, dar și practic. Cele 2 examene finale îți testează atât cunoștințele teoretice, cât și abilitățile practice.
Alegerea școlii este relativ simplă, însă alegerea instructorului auto pune câteva semne de întrebare. Cu cât nivelul de implicare al instructorului este mai mare, cu atât viitorul șofer va fi mai bine pregătit și va ieși cu mai multă încredere în trafic.
Câteva sugestii în alegerea instructorului auto:
- Procentul de promovabilitate al celor pe care i-a pregătit. Un instructor cu o rată de promovabilitate a cursanților de peste 70% poate fi considerat un instructor bun. Găsești aceste rezultate fie afișate în incinta școlii, fie le poți solicita la secretariat.
- Experiența în domeniu. Ești mai tentat să înveți cu un instructor care are experiență, decât cu un instructor nou intrat în branșă. Asta nu îl face mai puțin bun, însă experiența este cea care dictează de cele mai multe ori.
- Atitudinea față de cursant. Acesta trebuie să dea dovadă de profesionalism, de răbdare, de o atitudine potrivită, astfel încât să-ți transmită încredere, să te stimuleze să fii din ce în ce mai bun, să te învețe ce înseamnă să fii un șofer prudent în trafic. Instructorii auto sunt cei care îți dau elan și încredere, astfel încât după obținerea permisului de conducere sa fii sigur că poți face față traficului fără emoții.
- Mașina pe care vei învăța este foarte importantă.
Cere informații și recomandări, întreabă prieteni care au obținut permisul de conducere și caută acel instructor care să rezoneze cu tine.
Sursa Odat.ro