Din sezonul viitor, toate monoposturile de Formula 1 vor fi echipate cu halo, un sistem de protecție a capului piloților în caz de răsturnare sau în cazul altor accidente care le-ar putea produce răni în aceeași zonă.
Testat în repetate rânduri chiar din sezonul trecut, controversatul halo reprezintă, spun reprezentanții FIA, cea mai bună alegere pentru a evita fatalitățile. În 2015, pe circuitul de la Suzuka, tânărul pilot Marussia, Jules Bianchi, și-a pierdut viața intrând cu mașina sub utilajul care prelua un monopost avariat din afara circuitului. A fost momentul în care mai-marii Federației Internaționale de Automobilism s-au gândit să prevină asemenea evenimente tragice.
Piloții se plâng că sistemul le reduce vizibilitatea pe circuit, pentru că se află exact în centrul câmpului lor vizual. Niki Lauda, victimă a unui incendiu teribil în 1976 la Nurbugring, susține că sistemul este o idee proastă. “Este o mare greșeală și va reduce popularitatea sportului!”, acuză austriacul care ocupă în prezent funcție onorifică la Mercedes-AMG PETRONAS. Decizia a fost aprobată, desi 9 din 10 echipe au votat împotrivă la ședința FIA de săptămâna trecută.
Cei de la Red Bull au oferit propria versiune de sistem de protecție, denumit Shield, care constă într-un parbriz circular. Vettel de la Ferrari a testat parbrizul și s-a plâns că îi produce amețeli.
“Arată ca niște papuci de plajă”, se plâng fanii în privința noului sistem de protecție halo. Aceștia au lansat deja glume referitoare la halo pe rețelele de socializare.
Fanii au mers și mai departe și au asemănat viitorul monopost cu o pisică al cărei cap a rămas blocat într-un papuc. “Noi nu așa am jucat jocuri video când eram copii”, se plâng aceștia, redând o simulare a ceea ce văd acum piloții de la nivelul monopostului.