Un participant la Jocurile Olimpice de iarnă, anchetat pentru furtul unei mașini

Un participant la Jocurile Olimpice este acuzat de furtul unei mașini în Coreea de Sud. Canadianul Dave Duncan, căci despre el este vorba, a urcat la bordul unei mașini din apropierea unui bar, în care petrecuse împreună cu managerul și soția sa.

Potrivit CBC, Dave Duncan, care a concurat la schi cross, soția sa, cât și managerul, au fost anchetați pentru furtul unei mașini și conducere în stare de ebrietate. Aceștia au fost eliberați ulterior. Oficialii poliției din Daegwallyeong au mărturisit că șoferul avea o alcoolemie de 0,160, fără a preciza însă cine se afla la volan. Comitetul Olimpic Canadian a confirmat incidentul, dar a fost rezervat în afirmații.

„Avem informații că persoane din echipa noastră sunt implicate în investigații și cooperează. Tratăm problema foarte, foarte serios. Suntem în contact cu autoritățile, precum și cu Ambasada Canadei, și vă vom oferi informații suplimentare când va fi cazul”, a declarat președintele Comitetului Olimpic Canadian, Chris Overholt.

Canadienii nu riscă pedeapsa cu închisoarea: vor putea părăsi Coreea de Sud după plata unei amenzi.

Sursa DigiSport.ro

 

Adaugati comentariu