Un italian a venit special în România pentru a se urca cu bicicleta pe podul Anghel Saligny, dar escapada sa a fost întreruptă de autorități. Vittorio Brumotti a postat pe YouTube filmul experienței sale la înălțime.

Italianul a urcat pe structura din oțel a podului de la Cernavodă cu o bicicletă normală, desi mai mulți muncitori lucrau în zonă. Unul dintre angajații CFR l-a observat pe italianul aflat la înălțime și a dat alarma. Poliția a sosit imediat și l-a somat, în repetate rânduri, să coboare. Brumotti s-a conformat în cele din urmă și a ieșit din zona interzisă, dar a scăpat de amendă, desi legislația din România impune ca persoanele neautorizate care pătrund în zonele de siguranță feroviară și refuză părăsirea acestora să fie amendate cu până la 15.000 de lei sau pedepsite închisoare între trei luni și un an. Se pare că acesta nu a fost sancționat, pentru că le-ar fi spus oamenilor legii că nu știa că nu are voie să urce cu bicicleta pe pod.

Vittorio Brumotti este cascador, star TV și campion al Italiei la trial bike. Italianul în vârstă de 37 de ani figurează în Cartea Recordurilor din 2009, după ce a reușit o săritură în apă cu bicicleta de la 17 metri înălțime. Brumotti are trei recorduri omologate de Guinness Book.

Sursă foto: Ziarul de Constanța.

Sursă video: Vittorio Brumotti Italy