Probabil că pentru un automobil este onorabil să fie prezentat de o femeie frumoasă. Dar, dacă aceasta este o Bond Girl, deja discutăm despre alt nivel. Înseamnă că este vorba despre ceva special. Da, noul Range Rover Evoque Convertible este genul de maşină care i-ar fura ochii unei doamne care până şi pe celebrul James Bond este în stare să îl pună cu botul pe labe. Ea este Naomie Harris, protagonista ultimului film din seria James Bond – Spectre. Mini interviul a avut loc pe o plajă din Santa Monica, în California. Ce putea lipsi din acest peisaj frumos? Poate doar o sticlă de Dom Perignon…