Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), 7.750 de poliţişti au acţionat, în cursul zilei de duminică (12. 08. 2018), la nivel naţional, pentru menținerea ordinii și siguranței publice.
În urma activităţilor desfășurate de polițiști, au fost constatate numeroase infracţiuni. De asemenea, pentru neregulile găsite, poliţiştii au dat în jur de 10.000 de amenzi în valoare totală de peste 2,7 milioane de lei, într-o singură zi. Au fost organizate aproape 3.900 de patrule și s-a acționat, pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 287 de aparate radar. Polițiștii au intervenit la 2.751 de evenimente, dintre care 2.247 au fost sesizate prin 112.
Au fost depistate și 7 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 17 măsuri preventive. Aceste controale au fost organizate cu scopul de a preveni faptele antisociale, dar și pentru menținerea ordinii si siguranței publice.
Direcţia Rutieră din Inspectoratul General al Politiei Romane monitorizează și coordonează activitatea desfăşurată de Serviciile rutiere judeţene, Brigada rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti și Birourile de Poliție Autostrăzi, în domeniul supravegherii, îndrumării şi controlului traficului, al cercetării şi soluţionării accidentelor de circulaţie cu autori cunoscuţi şi necunoscuţi şi al prevenirii şi combaterii încălcării normelor rutiere.