O paradă de zeci de milioane de euro – Londra a fost invadată de Ferrari

Londra a fost invadată de super-mașini, pentru că Ferrari aniversează 70 de ani de existență. Bolizii “Căluțului cabrat” s-au reunit în capitala Angliei într-o paradă de zeci de milioane de euro!

De la modelul Ferrari 458 la versiuni ultra-rare, colecția a redus metropola britanică la tăcere pentru a asculta orchestra motoarelor. S-au adunat zeci de mii de oameni pentru a vedea și pentru a asculta defilarea impresionantă. Vedeta show-ului stradal a fost un LaFerrari Aperta, un model estimat la de peste un milion de euro. Ferrari 550, cu al său motor în față și GTC4 Lusso i-au ținut companie.

La Londra, în cadrul defilării celor 70 de hypercar-uri, a întors capete și un Zagato 550 GTZ Barchetta, un model produs în serie limitată.

2017 marchează aniversarea a 70 de ani de la înființarea brand-ului italian, care, în 1947, a produs modelul 125 Sport, propulsat de un motor V12 de 1.5 litri. Pentru Enzo era abia începutul poveștii de succes.

Sursă foto: TopGear.com

Adaugati comentariu