Jeremy Clarkson, în război cu o puștoaică: “Ține-ți gura!”

Jeremy Clarkson

Jeremy Clarkson și-a ales o puștoaică drept adversar. “Ești o răsfățată și ai face mai bine să-ți ții gura”, a luat-o la rost pe tânăra Greta Thunberg fostul realizat al emisiunii Top Gear.

Greta Thunberg este o activistă de mediu, care a susținut un discurs la tribuna Națiunilor Unite. “Este o criză adolescentină”, a catalogat Clarkson, în vârstă de 59 de ani, prezentarea tinerei suedeze. “How dare you?” (“Cum îndrăznești?”) a fost întrebarea repetată de Greta pe parcursul discursului. “Cum îndrăznim noi? Nu! Cum îndrăznești tu să navighezi pe un yacht din fibră de carbon, pe care nu tu l-ai construit, care a costat 15 milioane de lire sterline, bani pe care nu tu i-ai câștigat, un yach care are și un motor de rezervă pe motorină pe care nici nu l-ai pomenit?”, a atacat-o Clarkson în editorialul său pentru The Sun, după ce puștoaica a spus că a călătorit cu emisii zero către Statele Unite.

Greta Jeremy Clarkson

Greta le reproșează adulților efectele încălzirii globale, dar Jeremy Clarkson o sancționează: “Ia o pauză să te gândești cât de bine dormi tu noaptea știind că adulții construiesc și folosesc avioane de vânătoare construite în Suedia. Ca să te țină pe tine în siguranță. Noi suntem cei care ți-am dat telefoane mobile, și laptop, și internet. Noi suntem cei care am creat rețelele de socializare pe care le folosești zi de zi și noi suntem cei care conducem băncile care plătesc pentru toate acestea. Deci cum îndrăznești tu să ne cerți, răsfățată obraznică ce ești?”

Ce se întâmplă când un fost pilot urcă la volanul unui tractor?

Clarkson îi urechează și pe părinții Gretei: “Atunci când le-ai spus părinților tăi să nu mai folosească avioanele și să renunțe la carne, nu s-au comportat ca niște părinți normali ignorându-te […] Ce ar fi trebuit ei să facă ar fi fost să-ți arate că viața e tragică. Unii oameni se nasc inteligenți, alții se nasc proști. Unii sunt frumoși, alții nu. Unii au părinți bogați care le oferă totul mai puțin dragoste. Alții au părinți săraci care nu au nimic de oferit în afară de dragoste.”.

Jeremy Clarkson o trimite pe adolescenta Greta înapoi la școală, explicându-i că știința este cea care poate să salveze lumea. “Fii fată cuminte, ține-ți gura și lasă-i pe adulți să-și facă treaba. Și nu, nu poți vii acasă după ora 10. Și nu poți ieși afară cu o fustă atât de scurtă”, a încheiat Clarkson autoritar.

Jeremy Clarkson Twitter

Dar și Clarkson a fost certat, la rândul lui. Și nu de oricine, ci chiar de fiica sa, Emily. „N-ar fi bine dacă toți cei de vârsta a doua ar vorbi frumos despre Greta și cu Greta, tânăra curajoasă care vrea să schimbe lumea?”, a scris tânăra în vârstă de 25 de ani pe Twitter. Tatăl furios a replicat la adresa fiicei sale: “N-ar fi bine dacă ar învăța bunele maniere?”.

Adaugati comentariu