Black Friday a trecut, vine Crăciunul și, odată cu el, un nou episod din seria “nebunia cumpărăturilor”. Dacă nu ați început încă goana după cadouri, Audi încearcă să vă descurajeze. În mall-uri va fi nebunie totală. Dar vă puteți imagina parcările?

Ați intrat în spiritul sărbătorilor? Și acești doi șoferi, aflați la volanul unor modele RS, au intrat! Pentru că în momentul în care au trecut de bariera parcării de la mall, cei doi încep o cursă necronometrată după singurul loc de parcare disponibil. Spațiu prea îngust lăsat de cei care au ales să parcheze pe un loc și jumătate, oameni care, desi par să fi terminat cumpărăturile, aleg să mai dea o tură prin mall, alți clienți ai centrului comercial care nu-și mai găsesc mașinile în parcare. Toate ne sunt atât de familiare. Bonusul amuzant este că, în clipul care promovează automobilele Audi apare un domn în vârstă care își caută Mercedes-ul în parcare.

Rivali sunt un șofer aflat la volanul unui Audi RS7 cu motor V8 twin-turbo de 4.0 litri, care dezvoltă 605 cai putere, și un șofer de RS3 cu motor TFSI de 2.5 litri, capabil să dezvolte 400 cai putere. Probabil că renii putere le-ar fi fost mai utili.

Audi ține să sublinieze că tot ce vedeți în clip este realizat de către piloți profesioniști, pe un circuit improvizat închis. Așa că nu încercați asta în niciuna dintre parcările ultra-aglomerate ale mall-urilor.