Ai alimentat cu benzină în loc de motorină sau invers?

benzină

Ai alimentat cu benzină în loc de motorină sau invers? Nu e un caz fericit pentru că implică niște probleme care pot deveni serioase dacă nu iei măsurile necesare imediat. Vezi mai jos ce este de făcut în ambele cazuri.

Benzina este extrem de nocivă pentru automobilele diesel, iar dacă ai umplut rezervorul cu benzină tocmai ai creat scenariul cel mai urât al zilei. Ce trebuie să faci dacă ți-ai dat seama imediat de greșeală? Nu trebuie să pornești motorul! Nu trebuie să pornești motorul pentru că altfel, declanșezi circuitul combustibilului greșit în sistem, iar atunci treaba devine serioasă.

La mașinile diesel, motorina acționează ca un lubrifiant, în timp ce la motoarele pe benzină, acesta acționează ca un solvent.

Te-ar putea interesa si

Top 5 cele mai utile tehnologii auto

Benzina poate afecta întreaga rețea de combustie.

Dacă ai observat greșeala la timp și ai pus  puțina benzină, continuă să faci plinul cu motorină, carburantul corect. La un amestec de 5% benzină si 95% motorină, este puțin probabil să se defecteze ceva la mașină pentru că primul combustibil se va pierde în marea masa a celui de-al doilea.

Dacă ai facut plinul la diesel cu benzină, mașina nu mai trebuie să pornească din acel loc. Trebuie dusă direct în service.

Ce faci dacă ai pus motorină în loc de benzină

Nu porni motorul. Dacă pornești motorul, bujiile și sistemul de alimentare cu combustibil vor fi acoperite cu motorină. Acest lucru poate duce la incendiu si la degajare de fum prin esapament. In cel mai bun caz, motorul se va opri sau nu va porni.

Sursa romasig.ro

Adaugati comentariu