Cred că toţi suntem bolnavi de dor, în diferite momente ale vieţii. Şi dorul doare al naibii. Vă jur! Îl simţi cum ţi se înfige parşiv până în măduva sufletului. Muşcă din tine fără niciun fel de remuşcări, ca o fiară înfometată.
De cele mai multe ori, se întâmplă că, după ce-ţi primeşti doza de analgezice şi paleative, cazi într-un soi de blazare, realizând că nu prea ai cu ce să umpli golurile lăsate de dorinţele neîmplinite, de sărutările care ar fi trebuit să fie şi n-au mai apucat, de îmbrăţisările imaginate cu lux de amănunte, dar neîntâmplate, de tăcerea asurzitoare, care reverberează în timpane zi şi noapte, şi de lacrimile care au brăzdat obrajii, săpând riduri adânci.
Şi te întrebi cu ce ai putea oare să ştergi atâta […]
