Divizia de Design de la Porsche nu lucrează numai la mașini. Nemții tocmai au realizat design-ul unui telefon, în baza parteneriatului pe care brand-ul auto l-a semnat cu producătorul de electronice Huawei. Așadar, așa arată noul smartphone Porsche Design Huawei Mate 10.
Destinat clienților pretențioși, Porsche Design Huawei Mate 10 se laudă cu performanțe și design demne de mașinile produse la Stuttgart.
Un chip Artificial Intelligent optimizează funcționarea aparatului, de la consumul de energie la fotografii. Are 6 GB de RAM și 256 GB pentru stocarea melodiilor și aplicațiilor preferate, a fotografiilor și filmelor realizate cu telefonul. Imaginile sunt captate cu ajutorul unui obiectiv Leica cu apertură 1.6, care captează 12 megapixeli color și 20 alb-negru.
Smartphone-ul permite recunoașterea utilizatorului prin amprentă și vine cu un translator pre-instalat, care poate interpreta peste 50 de limbi în mesaje text și imagini. Aparatul este alimentat de o baterie de 4000 mAh cu tehnologie SuperCharge, care permite încărcarea telefonului în doar 20 de minute.
Evident, logo-ul Porsche îi crește prețul smartphone-ului made in China. 1.395 de dolari costă Porsche Design Huawei Mate 10, care este disponibil în toată lumea, dar nu și în Statele Unite.