Sporturile cu motor vin la pachet cu tradiția șampaniei pe podium, mai puțin în țările din Orientul Mijlociu, unde consumul de alcool este interzis în spații publice. Dar pilotul de Formula 1 Daniel Ricciardo a dat peste cap tradiția. Odată ajuns pe podium, nu mai bea doar din sticlă, ci și din pantof. Supărat că a fost refuzat de Valtteri Bottas în Austria, pilotul Red Bull se gândește să renunțe.
Pilotul care râde cu gura până la urechi a împământenit în Formula 1 un obicei tipic australian, popular printre surferi, pescari și soldați. Începând cu Marele Premiu al Germaniei de anul trecut, Daniel Ricciardo bea șampanie din pantoful sport pe care l-a purtat toată cursa, de fiecare dată când urcă pe podium. Ba chiar a reușit să-i corupă și pe cei care îi țin companie pe podium: piloți, jurnaliști, șefi. Actorul Gerard Butler și Sir Patrick Stewart nu au refuzat speciala… cupă de șampanie cu iz de șosete.
Dar se pare că Ricciardo va renunța la obicei. A fost foarte dezamăgit atunci când a fost refuzat pentru prima oară. Valtteri Bottas de la Mercedes a fost cel care i-a stricat cheful la Marele Premiu al Austriei. “Am auzit că finlandezii beau. Dar Valtteri nu a respectat reputația finlandezilor”, spune, mai în glumă, mai în serios, australianul de la Red Bull. “Să-i fie rușine. Wow, Valtteri Bottas. Sunt dezamăgit. Gata, am terminat cu șampania din pantofi.”
Daniel a acceptat totuși că nu ar fi deloc bine dacă piloții de top ar ajunge la spital cu vreo toxiinfecție sau indigestie, mai ales acum când bătălia pentru titlul mondial este în plină desfășurare.
Ricciardo se plânge că fanii săi îi cer să bea șampanie din pantof în plină stradă. “Nu e ca și cum merg pe stradă și mă apuc să beau din pantofi. Îmi vine să sap o groapă și să mă bag acolo”, a mărturisit australianul rușinat, spunând că gestul care l-a consacrat ca personaj amuzant nu mai este deloc distractiv.