Pentru că petrecem destul de mult timp în mașină este normal să avem tot felul de activități. De la vorbitul la telefon, verificarea mesajelor, e-mailurilor, știrilor de actualitate, până la mâncatul la volan, sesiunea de karaoke și chiar refacerea machiajului, în mașină găsim locul perfect pentru a alunga plictiseala. Ce credeți că mai fac oamenii în mașină, pe lângă cele menționate mai sus? Selfie. Da, selfie. De ce simțim nevoia să facem acest lucru? Ei bine, psihologii au găsit explicații pertinente pentru acest comportament.
Conform Diane.ro, iată explicațiile psihologilor:
Atragerea atenției – Oamenilor le place să fie remarcați pe site-urile sociale și toate like-urile și comentariile primite la fotografiile lor reprezintă o modalitate foarte directă și rapidă de a se simți complimentați și de a-și satisface orgoliul personal.
Mărirea respectului de sine – tinerii conduc în topul celor care își fac selfie nu numai pentru că își petrec foarte mult timp online, ci și întrucât o mare parte dintre ei au probleme legate de respectul față de ei înșiși.
Exhibiția. Natura umană ne îndeamnă frecvent să ne etalăm, să ne expunem ostentativ cele mai mari împliniri personale.
Atragerea atenției unei anumite persoane. Tinerii conectați cu cineva pe care îl/o plac în cadrul unei rețele sociale de pe internet se pot simți motivați să își facă niște poze tip selfie cât mai atractive, mai ispititoare pentru a atrage atenția respectivei persoane asupra lor, mai ales dacă sunt stăpâniți de timiditate. Este vorba despre un nou stil de a flirta.
Plictiseala. Există numeroși oameni care se plictisesc la muncă, în mașină, chiar acasă. Și atunci, ce variantă este mai potrivită decât niște selfie-uri reușite?
Distracția din rețelele sociale. In site-urile de specialitate, pozele au un mare impact. Oamenii tind să comenteze pe baza acestora și chiar să-și dacă o idee persoana în cauză.
Dacă, până la locul de muncă găsim selfie-ul perfect, atunci ziua pare să fie mai frumoasă. Nu de alta, dar like-urile și comentariile vor curge toată ziua.
Totuși, această activitate, aparent inofensivă, poate deveni periculoasă dacă nu o dozăm corespunzător. Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, în momentul în care pozele devin o obsesie, apare și problema. Numeroși oameni au fost diagnosticați cu devieri comportamentale și chiar tulburări psihice. Acești oameni au făcut din poza perfectă un scop în sine, ajungând să petreacă ore întregi cu telefonul în mână.
Sursă: Diane.ro