Hyundai Kona este numele noului SUV de clasă mică al mărcii coreene. Acesta va concura cu Renault Captur și Nissan Juke, fiind poziționat sub actualele Tucson și Santa Fe în gama Hyundai.
Primul teaser oficial ilustrează un design cu tentă dinamică. Farurile afișează un layout inedit, similar cu cel folosit de Jeep Cherokee sau Citroen C4 Cactus, cu luminile LED diurne complet separate, poziționate sus, la baza capotei.
Dimensiunile exterioare se vor înscrie la limita superioară a clasei mici, lungimea lui Kona urmând să fie cu 20 cm mai generoasă decât cea a lui i20: aproximativ 4,25 m. Conform noii strategii Hyundai, viitorul SUV de clasă mică va înlocui și monovolumul ix25, segmentul MPV-urilor fiind unul din ce în ce mai nepopular. Ca și multe alte modele rivale din segment, SUV-ul lui Hyundai nu va avea tracțiune integrală.
Aflați totul despre gama de motorizare a viitorului Hyundai Kona, pe site-ul AutoExpert.