Fidel Castro a murit! Ce se va întâmpla cu mașinile clasice de pe străzile Havanei?
Ultimul gigant politic al secolului XX, Fidel Castro s-a stins din viață. Castro a fost văzut ultima oară în public de ziua sa, pe 13 august. De atunci, zvonurile privitoare la moartea sa au fost lansate și retrase iar și iar. Liderul politic a fost vizat de peste 600 de atentate, ultimul având loc chiar anul acesta, deși Fidel predase conducerea Partidului Comunist fratelui său, Raul, pentru a conduce soarta Cubei din umbră.
În 1955, Cuba era principalul importator de automobile americane. 125.000 de mașini construite la Detroit circulau pe străzile insulei din Atlantic. În 1959, Fidel Castro a pus mâna pe putere, iar politica sa a blocat orice relație cu Statele Unite, iar președintele Eisenhower a luat decizia embargoului comercial și a pus pe lista neagră orice țară care a menținut relații comerciale cu insula aflată în largul coastei Floridei. Fidel Castro s-a apropiat de U.R.S.S și a transformat Cuba într-un stat socialist. În 1962, președintele Kennedy a prelungit embargoul, dar nu înainte de a importa 1.200 de trabucuri cubaneze.
Pe străzile Havanei circulă, la ora actuală, aproximativ 60.000 de mașini clasice americane. Un embargo de peste jumătate de secol i-a făcut inventivi pe cubanezii care le-au întreținut și recondiționat folosind piese construite local sau importate din Europa.
Așa se face că sub capotele unor automobile Ford, Chevrolet, Dodge sau Chysler, se regăsesc, în zilele noastre, motoare diesel Peugeot sau carburatoare construite în Rusia. Sunt mașini mari, consumă mult, îi fac pe ecologiști să-și smulgă părul din cap. Dar de-a lungul timpului, au adus venituri importante statului cubanez. Turiștii ajunși la Havana plătesc chiar și 30 de dolari pentru un tur de 10-15 minute la bordul unei mașini clasice. Cine are o mașină de peste 50 de ani are șanse mari să obțină un job în domeniul turistic.
Omul care aparține generației de insurgenți din care au făcut parte și Nelson Mandela, Ho Shi Min și Che Guevara astro le-a interzis cubanezilor nu numai să cumpere mașini americane din acel moment. Dar a impus restricții și în privința vânzării acestora. Restricțiile au fost anulate abia acum patru ani de fratele lui Fidel, Raul. Dar taxele de import sunt prohibitive. Pentru a aduce un Volkswagen în Cuba, cel care îl comandă trebuie să plătească aproximativ 70.000 de dolari. Un Peugeot costă chiar de trei ori mai mult, în timp ce venitul lunar mediu în Cuba nu depășește 19 dolari.
Oamenii lui Castro l-au răpit pe pilotul Juan Manuel Fangio
Juan Manuel Fangio, multiplu campion mondial la acea vreme, a primit $7000 de dolari și i s-a promis că i se vor acoperi orice cheltuieli pentru el și trei mecanici, pentru a participa la cursa stradală din Havana. “Nu te duce!”, i-a spus englezul Stirling Moss, îngrijorat de ceea ce se întâmpla în Cuba. Dar Fangio își făcuse deja bagajele. A ajuns la Havana pe 21 februarie 1958. Sir Stirling a prins curaj și a făcut deplasara pentru a participa la cursă.
În seara zilei de 23 februarie, starul argentinian a fost luată pe sus din barul hotelului în care era cazat, de persoane înarmate care purtau măști. Nouă răpitori, oameni ai lui Fidel Castro, și trei mașini s-au deplasat în acea noapte încet pe străzile Havanei, pentru a nu atrage atenția. teafăr și nevătămat, Juan Manuel Fangio a fost eliberat imediat după cursă. Ulterior, argentinianul a povestit că viața lui nu a fost un pericol nicio secundă, ba chiar a fost tratat foarte bine. Fusese doar o acțiune a rebelilor pentru a atrage atenția, care își atinsese scopul.
Fidel Castro l-a invitat pe marele Fangio să revină la Havana în 1960, după ce a preluat puterea. Dar argentinianul nu a mai pus piciorul pe pământ cubanez până în 1981, când a fost acolo pentru a semna un contract de furnizare a camioanelor Mercedes-Benz pentru guvernul cubanez. Dictatorul Castro a întrerupt atunci o ședință pentru a-l întâlni pe fostul pilot.
Sursă foto: The News Wheel.